Turneul de la Roland Garros i-a adus, marți, un omagiu Virginiei Ruzici, cea care, în urmă cu exact 40 de ani, câștiga primul și deocamdată singurul titlu de Mare Șlem la simplu feminin pentru România.
Cu un sfert de oră înaintea startul primei partide din programul zilei pe arena principală Philippe Chatrier, dintre Dominic Thiem și Alexander Zverev (detalii AICI), președintele Federației Franceze de Tenis – Bernard Giudicelli și directorul turneului – Guy Forget, au primit-o cu aplauze și i-au înmânat un trofeu, simbolic, Virginiei Ruzici (63 ani).
„Acum 40 de ani, aici, mi-am împlinit visul. Știți, pentru noi, jucătoarele din România, turneul de la Roland Garros a fost tot timpul cel mai frumos. Am jucat în fața unui public incredibil, care m-a ajutat și m-a purtat spre victorie. Vă mulțumesc nespus de mult!”, a declarat Virginia Ruzici, într-o franceză impecabilă, pe Centralul de la Paris.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER